Pentru o femeie, barbatii sunt precum pantofii: Niciodata unul singur nu e suficient, decat in cazul in care este Cenusareasa.
Caut Cenusareasă!
Arhivă pentru mai, 2009
Postare dedicata: Cătălina Andra R.
Au fost cateva momente in viata mea cand fiinta mea dorea alaturi fiinta Ei. Desi imi doream acea relatie, era o relatie imposibila, o relatie sortita esecului , o relatie imposibila si nu pentru ca eram eu prea urat pentru standardele ei, prea orgolios sa ma duc sa-i impartasesc ce simt, prea cuminte in comparatie cu stilul ei de viata, sau prea golan in ochii parintilor ei.
Pur si simplu nu ne sincronizam din punctul de vedere al „disponibilitatii”. Mereu se nimerea ca unul din noi sa fie „liber de contract” cand celalalt era deja implicat intr-o relatie si nu era dispus sa renunte la aceasta.
Istoria vad ca se repeta. Oare pentru a cata oara? nu cred ca asta e important. Important este ca nu inteleg:
De ce nu am spus da cand ea ma dorea in viata ei?
De ce nu a spus da cand eu o doream in viata mea?
De ce nu pot/poate, in unele situatii particulare, sa imi/isi iau/ia inima in dinti cu tot cu artere si sa-i/sa-mi marturisesc/marturiseasca ce simt/simte, cum simt/simte , cat simt/simte?
De ce istoria asta se repeta si cu alte fete, nu neaparat in aceeasi ordine a intrebarilor?
Poate nu voi afla niciodata raspunsul la aceste intrebari. Poate ea nu vaciti niciodata aceste randuri.
Dar daca vor fi citite, de oricare dintre ele sau chiar de toate, sper sa imi si raspunda la intrebari. Daca nu vor putea sa imi spuna adevarul in raspunsurile lor, macar sa incerce sa ma minta frumos.
Cuvintele mele sunt de prisos. E o melodie pe care a descoperit-o Dana. Sa-mi fie rusine, eu nu o stiam, sau o stiam dar nu mi-a atras atunci atentia deoarece, la vremea respectiva, nu imi gadila in nici un fel ungherele ascunse ale sufletului. Acum parca patrunde si le rascoleste si pe cele mai neumblate.
De cate ori am incercat sa pot ierta
Oricat as vrea nu ma mai lasa inima
Te cred ca plangi si-acum iti este tare greu
Te usurai dac-ai fi plans la pieptul meu
Ramai de-acum amanta orisicui te vrea
Ma voi feri infiorat din calea ta
Ai destramat un vis frumos si e pacat
N-ai pretuit ce-atat de greu ai castigat
Am plecat grabit, n-ar fi trebuit
Dar asa e viata
N-am sa pot uita, n-am sa uit nicicand
Cum iti radea fata
Rasul prefacut, tare m-a durut
Si sa plang imi vine
Chiar daca as vrea, toata viata mea
Sa te-ntorci la mïne
De cate ori am incercat sa pot ierta
Oricat as vrea nu ma mai lasa inima
Te cred ca plangi si-acum iti este tare greu
Te usurai dac-ai fi plans la pieptul meu
Ramai de-acum amanta orisicui te vrea
Ma voi feri infiorat din calea ta
Ai destramat un vis frumos si e pacat
N-ai pretuit ce-atat de greu ai castigat
sunt un ciudat intr-un ciudat secol… XX sau XXI. sunt atat de ciudat incat nu stiu nici macar in ce secol traiesc… sau nu sunt eu ciudat ci numeroatrea asta a secolelor este ciudata. draq mai stie!
sunt baiat si asa cum spun unii si altii, ar trebui sa fiu cosmarul oricarei mame de fata. Nu stiu daca am fost/sunt cosmarul vreunei mame de fata, dar in mod cert am fost si poate voi mai fi cosmarul vietii pentru unele fete.
sunt visator, atat de visator incat uneori ajung sa nu mai fac distinctia intre realitate si vis. noroc ca mi se intampla cand sunt singur si meditez.
sunt ceea ce vreti voi sa credeti ca sunt, dar nu sunt de acord cu ceea credeti.
DomnulK 